Insecticid Closer 10 ml

  • Insecticid Closer 10 ml
  • 17,85 lei

  • Fără TVA: 15,00 lei
 (0 opinii)
  • Cod produs: Solarex-Insecticid-Closer-10-ml
  • Disponibilitate: În Stoc
- +

Closer este un insecticid sub forma de suspensie concentrata pentru prepararea unei solutii apoase (SC), cu actiune de contact si ingestie. Produsul prezinta mobilitate sistemica prin xilem, dar si translaminara, oferind astfel un control eficient asupra afidelor la nivelul tuturor organelor plantei atacate.

Contactul afidelor cu insecticidul se realizeaza fie prin contact direct, fie prin ingestie, prin intermediul stiletilor (tubul de alimentare al afidelor). Dupa ingestie, insecticidul actioneaza direct asupra receptorilor specifici de acetilcolina. Simptomele de combatere apar aproape imediat, iar moartea daunatorilor survine la cateva ore dupa aplicare.

Mobilitatea sistemica si translaminara a insecticidului permite un control eficient al afidelor atat la suprafata, cat si in interiorul frunzelor la plantele din genul Brassica. Isoclast, ingredientul activ, este cunoscut pentru actiunea sa imediata asupra insectelor, reducand astfel daunele la nivelul plantelor si prevenind transmiterea virusurilor de catre vectorii precum afidele.

Isoclast actioneaza rapid asupra insectelor tinta expuse la tratament, fie prin contact, fie prin ingestie. Afidele inceteaza sa se hraneasca la aproximativ o ora de la contactul sau ingestia produsului. Isoclast controleaza vectorii, adica insectele care transmit virusurile, insa nu distruge virusurile deja prezente pe plantele infectate. Pentru controlul insectelor vectori si reducerea transmiterii virusurilor in cultura, este necesara aplicarea Isoclast inca din stadiile timpurii ale dezvoltarii plantei, la primele atacuri, inainte de aparitia simptomelor de boala.

Closer prezinta interactiuni complexe si unice cu receptorii importanti din sistemul nervos al insectelor, diferite fata de cele observate la neonicotinoide. Produsul, bazat pe Isoclast, nu prezinta rezistenta incrucisata la insectele rezistente la neonicotinoide, organofosforice sau piretroizi, reprezentand astfel un avantaj extraordinar pentru gestionarea populatiilor rezistente.

Closer se degradeaza rapid in sol si nu persista in mediul inconjurator. Datorita formulei deosebite, produsul este stabil in razele UV si rezista bine la spalare. Testele de laborator au demonstrat ca eficacitatea produsului nu este afectata atunci cand ploaia apare la o ora de la aplicare.



Instructiuni de utilizare:

Pentru culturile de Varza, Salata, Spanac, Brocoli, Varza de Bruxelles, Conopida
Doza maxima recomandata pentru o utilizare: 0,2 litri/ha. Produsul se foloseste din faza formarii a 9 frunze adevarate (BBCH 20), pana la faza atingerii marimii tipice a plantelor (BBCH 49). Tratamentul se aplica dupa aparitia primelor colonii de afide.
Cantitatea recomandata de apa pentru prepararea solutiei de stropit: 200-1000 litri/ha. Dimensiunea duzelor: cu stropi medii. Numarul maxim de tratamente intr-un sezon de vegetație: 1.

Pentru culturile de Cartofi
Doza maxima recomandata pentru o utilizare: 0,2 litri/ha. Produsul se aplica din faza de formare a lastarilor laterali (BBCH 20) pana la faza primilor butoni florali din prima inflorescenta vizibila (BBCH 59) si/sau dupa faza primelor bace vizibile (BBCH 70). Tratamentul se aplica dupa aparitia primelor colonii de afide.
Numarul tratamentelor/sezon: 2. Interval intre tratamente: cel putin 21 de zile. Cantitatea recomandata de apa pentru prepararea solutiei de stropit: 200-600 litri/ha. Dimensiunea duzelor: cu stropi medii. Cantitatea maxima de produs aplicat intr-un sezon: 0.4 litri/ha.


Timp de pauza:

Perioada de la ultima utilizare a produsului, pana la data recoltarii: salata, spanac - 7 zile, broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida - 7 zile, cartof - 7 zile.


Pregatirea solutiei

Lichidul de utilizat se pregateste direct inainte de aplicare. Agitati continutul ambalajului inainte de utilizare. Inainte de a proceda la prepararea lichidului de utilizat, stabiliti exact volumul necesar al acestuia si cantitatea de produs.
Procedati conform instructiunilor producatorului pulverizatorului la umplerea acestuia. In cazul in care nu aveti instructiunile, adaugati cantitatea masurata de produs in rezervorul pulverizatorului umplut partial cu apa (cu agitatorul pornit).

Ambalajele golite trebuie clatite de 3 ori cu apa, iar lichidul obtinut de la clatire trebuie turnat in rezervorul pulverizatorului cu lichidul de utilizat, completati cu apa pana la cantitatea necesara si amestecati bine. Dupa ce ati turnat produsul in rezervorul pulverizatorului nedotat cu agitator hidraulic, amestecati mecanic lichidul. Lichidul de utilizat preparat in rezervorul pulverizatorului trebuie utilizat imediat.

Masuri de protectia mediului

Preveniti patrunderea in sol, in santuri, in canalele de scurgere, in cursurilede apa si/sau in panzele subterane. Deoarece substanta activa este toxica pentru mediul acvatic, se impun masuri obligatorii pentru protectia apelor, conform prevederilor legale. Nu se aplica pe terenurile agricole adiacente cursurilor de apa. Sa se previna prin orice masuri ca produsul sa ajunga in apele de suprafata!

Masuri de igiena si protectia mediului

A se pastra departe de surse de caldura, scantei si foc deschis. A nu se lasa la indemana copiilor. Se va evita un contact prelungit sau repetat cu pielea. A se evita contactul cu ochii, pielea si hainele. Evitati inhalarea vaporilor sau a aburilor.
Nu se va inghiti. Se va spala foarte temeinic dupa manipulare. Se va tine containerul inchis. Se va folosi cu ventilatie corespunzatoare. Deci nu taiati, sapati, polizati, sudati sau desfasurati alte operatiuni asemanatoare pe sau in apropierea containerelor goale.


Masuri de prim ajutor

Indicatii generale: Statiile raspunzatoare de prim-ajutor ar trebui sa acorde atentie autoprotectiei si utilizarii de imbracaminte protectoare recomandata (manusi rezistente chimic, protectie contra improscarii).
Inhalare: Mutati persoana in aer curat. Daca aceasta nu respira, chemati serviciul de urgenta sau salvarea, dupa aceea faceti-i respiratie artificiala; daca ar fi gura la gura, folositi un dispozitiv de protectie (o masca portabila etc). Adresati-va unui centru de urgenta sau unui medic pentru sfat in legatura cu tratament. Daca apar dificultati la respiratie, oxigenul trebuie administrat de personal calificat.
Contact cu pielea: Dezbracati imbracamintea contaminata. Spalati pielea cu sapun si multa apa in 15-20 minute. Adresati-va unui centru de control al otravirilor sau unui medic pentru sfat in legatura cu tratamentul medical. Spalati hainele inainte de a le imbraca din nou. Pantofii si alte obiecte din piele care nu pot fi decontaminate trebuie aruncate la un loc potrivit.
Contact cu ochii: Tineti ochii larg deschisi si clatiti usurel si incetisor cu apa timp de 15-20 minute. Daca exista lentile de contact, indepartati-le dupa ce au trecut primele 2-3 minute, iar dupa aceea continuati cu clatitul ochilor. Adresati-va unui serviciu de urgenta sau unui medic, in legatura cu stabilirea tratamentului. Amenajare corespunzatoare de urgenta pentru spalarea ochilor trebuie sa fie disponibila imediat.
Ingerare: Adresati-va imediat unui centru de urgenta sau unui doctor. Nu provocati voma decat daca vi s-a spus asa de doctor sau de reprezentantul centrului de urgenta. Nu dati persoanei nici un fel de lichid. Nu dati nimic in gura unei persoane inconstiente.


Date tehnice:

- Substanta activa: sulfoxaflor (Isoclast active) - 120 g/l (11,3%)
- Formulare: suspensie concentrata (SC)
- Numar certificat omologare: 537PC/ 12.07.2019

Daunatori combatuti:

Pentru culturile de Varza, Salata, Spanac, Brocoli, Varza de Bruxelles, Conopida
Daunatori: Afide: Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae), Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne brassicae)
Doza: 0,2 L/ha
Volum de apa 200-1000 L/ha
Numar aplicari: 1
Interval intre aplicari: -
Timp de pauza: 7 zile

Pentru culturile de Cartofi
Daunatori: Afide: Paduchele patat al cartofului (Aulacorthum solani), Paduchele castravetilor (Aphis frangulae gossypii), Paduchele verde al prunului (Brachycaudus helichrysi), Paduchele verigarului (Aphis nasturtii), Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae)
Doza: 0,2 L/ha
Volum de apa: 200-600 L/ha
Numar aplicari:
Interval intre aplicari: 21 zile
Timp de pauza: 7 zile


ALTE INFORMATII:

Livrare: Prin curier rapid in 24 h in toata tara
Taxa transport: 17 lei
Magazin prezentare si desfacere: Complexul comercial SIR - Lujerului, stand P35, Soseaua Virtutii, nr. 1, sector 6, Bucuresti (vis-a-vis de Cora Lujerului). Telefon magazin: 0725.311.005


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

 

Avem o echipa specializata in dezinsectie si deratizare care va analiza cazul Dvs. si va gasi solutia ideala pentru alungarea musafirilor nepoftiti. Va rugam sa utilizati formularul de contact.

Produsul Insecticid Closer 10 ml se afla in baza noastra de date. Este posibil ca la momentul efectuarii comenzii acest produs sa nu mai fie pe stoc. Daca doriti detalii referitoare la produsul Insecticid Closer 10 ml ne puteti contacta la numarul de telefon 0217460006. Ne dam silinta ca informatiile afisate pe site-ul nostru privind produsul Insecticid Closer 10 ml sa fie cat mai corecte. Totusi pot fi strecurate erori de redactare. Imaginile produselor sunt cu titlu informativ!
Va multumim!